Concertul de Colinde-2017

Concertul de Crăciun din decembrie 2017 a pornit de la ideea de a împărtăși bucuria colindului cu toți cei care formăm împreună dar exprimăm în mod diferit ideea de artă. Astfel, Concertul de Crăciun a reunit pe scena Teatrului de Stat, Arad, catedrele de muzică, arta actorului, arte plastice cât și invitați ai Filarmonicii de Stat, Arad.

Decorurile care au contribuit la crearea atmosferei de sărbătoare a Crăciunului au fost realizate de clasele de grafică și artă plastică sub atenta îndrumare a profesorilor: Dan Boar, Cosmin Moldovan, …. Poemele care au vestit nașterea lui Mesia au fost prezentate de către elevii claselor de arta actorului coordonați de profesorul Nicolae Brânzeu. Clasele de muzică au întreprins o călătorie a colindului pornind de la tradiționalulromânesc, trecând prin zonele europene învecinate și ajungând mai apoi la colindul contemporan. Acestea au fost prezentate de către Corul Eutherpe și Orchestra Colegiului de Arte, de cvartetul de coarde și de cvintetul de suflători al Filarmonicii de Stat din Arad.

Reușita acestui concert a fost dată de grija pregătirii fiecărui detaliu cât și de exigența realizării întregului și mai mult decât atât de cooperarea și conlucrarea tuturor celor amintiți anterior, totul cu susținerea și cu sprijinul direcțiunii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad.