
Mobilitatea elevilor pe termen scurt – Arad, 05-10.05.2019
La începutul lunii mai 2019, profesori și elevi ai școlilor partenere din cadrul parteneriatului strategic Erasmus+ THE ARCHITECTURE OF SOCIETY- ARCH au participat la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad la activitățile specifice din cadrul mobilității de la Arad.
Şcolile participante au fost următoarele: Sandnes videregående skole, Sandnes, Norvegia (coordonatoarea proiectului), Regionale Scholengemeenschap ‘t Rijks, Bergen-op-Zoom, Olanda; Agora Sant Cugat International School, St. Cugat des Vallees, Barcelona, Catlunya, Spania; A’tositseio arsakeio lykeio ekalis, Atena, Grecia; Loreto College, Cavan, Irlanda și bineînțeles Colegiul de Arte “Sabin Dragoi” Arad, Romania. Ne-au vizitat scoala cu această ocazie 24 de elevi și 9 profesori din afara țării.
Programul mobilității de la Colegiul de Arte Arad a cuprins activități specifice colegiului, prezentările rezultatelor cercetărilor elevilor din perioada premergătoare mobilității care au vizat cercetare locală despre organizații care se ocupă de integrare socială și activități culturale.
Marile teme abordate în cadrul activităților de proiect sunt: perspective istorice legate de migrație în țara proprie, Cavan, Irlanda (oct. 2018); povești personale despre migrație, Atena, Grecia (ian. 2019); incluziune socială în comunitățile locale, Arad, Romania (mai 2019); priorități, îmbunătățiri în comunitățile locale, Bergen op Zoom, Olanda (oct. 2019); dezvoltare a unor soluții, Sant Cugat del Vallés, Spania (ian. 2020); prezentarea rezultatelor, Sandens, Norvegia (mai. 2020).
Conform aplicației elevii musafiri au fost găzduiți de familiile elevilor Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, care au dat dovada de implicare, seriozitate, ne-au sprijinit si ajutat pe tot parcursul mobilității.
Programul săptămânii 05-10.05.2019
DUMINCĂ, 05 MAI 2019
Familiile elevilor din Arad au întâmpinat grupul de elevi și profesori din țările partenere şi i-au condus spre locurile de cazare.
LUNI, 06 MAY 2019
ÎNTÂLNIRE DE BUN VENIT
Deschiderea a fost făcută de doamna director Trandafir Dorina.
A urmat un concert susținut de elevii: Răsădean Iasmina, Gheorghiță Anda, Șomlea Alex, Dumitru Luca, Jula Sergiu.
Responsabilul de proiect Stoica Nicoleta a prezentat programul și a dat informații punctuale despre desfășurarea activităților.
TUR GHIDAT AL ȘCOLII
Elevii și profesorii au vizitat școala pentru a cunoaște specificul acesteia.
PREZENTAREA ȘCOLII DE PROVENIENȚĂ
Conform specificului proiectului elevii au prezentat pe rând câte un material despre școala de proveniență.
PREZENTĂRI PERSONALE
Elevii din școlile partenere s-au prezentat pe ei înșiși prin PPT-uri.
ATELIER DE TEATRU
Domnul profesor NicuBrînzeu, sprijinit de doamnele profesoare Cornelia Borza și Alina Fabri, a coordonat un atelier de teatru, exerciții de coalizare a grupului și spargere a gheții.
EXPOZIȚIE DE AFIȘE
Expoziția de afișe de la intrarea în colegiu a fost vizitată de participanții la proiect.
MARȚI, 07 MAI 2019
PREZENTĂRI CERCETĂRI LOCALE DESPRE ORGANIZAȚII CARE SE OCUPĂ DE INTEGRARE SOCIALĂ
CONCERT
Concert susținut de orchestra colegiului coordonată de domnul profesor Dan Boar, urmat de elevi din cadrul școlilor partenere.
ATELIER DE CERAMICĂ
Atelierul de ceramică a fost coordinat de domnul profesor Păcurar Camil și doamna profesoară Hociung Bianca.
ATELIER DE ARHITECTURĂ
Atelierul de ceramică a fost coordonat de doamna profesoară Al Aliwi Alexandra și domnul profesor Feier Lucian.
MIERCURI, 08 MAI 2019
ÎNTÂLNIRE CU MEMBRI GRUPULUI SOLIDART, LA AMBASADA TIMIȘOARA
Dragoș Vicor a prezentat activitatea grupului Solidart care organizeaza festivalul Refugee Art Fstival în Timișoara. Au urmat o discuție liberă cu participanții din proiect.
MUZEUL DE ARTĂ TIMIȘOARA, TUR GHIDAT
Doamna muzeograf Aura Bălănescu a organizat un tur ghidat pentru întreg grupul axat pe diferitele influențe cultural suferite de cultura locală bănățeană de-a lungul timpului.
VIZITAREA CENTRULUI VECHI, TIMIȘOARA
JOI, 09 MAI 2019
VIZITĂ LA PEȘTERA URȘILOR
VIZITĂ LA CASA FAMILIEI AMMANN DIN BRAZII, JUD. ARAD
Familia Ammann, doamna Antonela Amman și domnul Horst Ammann, implicați în proiectul nostru, a organizat o întâlnire cu comunitatea locală din Brazii, în casa țărănească ce o dețin în localitate. Participații la proiect au gustat din produse locale, au dansat pe muzica formației folclorice din Dieci cu solista Mărioara, au probat costume populare. Un eveniment autentic, foarte bine primit de invitații noștri!
VINERI 10 MAI 2019
Participanții la proiect și-au luat rămas bun plini de emoție. Timpul a fost prea scurt, dar legăturile s-au creat pe viață!
Mulțumim participanților, organizatorilor, familiilor și tuturor care ne-au susținut!
De asemenea mulțumim conducerii colegiului, doamnei director Trandafir Dorina și doamnei director adjunct Tudoran Marinela!
Mulțumim profesorilor de la sectia de muzică şi teatru care s-au implicat şi ne-au susținut în organizarea activităților din Arad!
Profesori implicați în proiect: Stoica Nicoleta, Plev Adina, Al Aliwi Alexandra, Gana Lavinia, Feier Lucian, Gureanu Dorel, Brînzeu Nicolae, Păcurar Camil, Hociung Binaca, Borza Cornelia, Boar Dan.
Lista elevilor inscriși în proiect: Ammann Katharina, Flutur Mălin, Dobra Mara, Gulpe Bianca, Damian Alexandra, Buhai Alexandru Petrișor, Demeter Andreea Maria, Nicula Miruna Agaftia Marinela, Averescu Ștefania , Neagovici Simona, Popa Silvia, Ușvat Alessio, Popa Nora , Rotaru Laura, Frătean Ioana Carmen, Pănescu Vanessa Maria, Budea Diana Grațiana, Racoviță Vlad, Mujdar Violeta , Iluna Giulia Carina, Oana Diana Denisa, Stepan Denisa, Ispan Adelina, Rus Loredana.













